
Prima serie de Pawanmuktasana este destinată eliberării tensiunilor din articulațiile corpului.
Este excelentă pentru persoanele care suferă de reumatism, artrită, tensiune arterială mare, probleme de inimă sau pentru persoanele care au alte afecțiuni și exerciții fizice viguroase nu sunt recomandate.
Este în principal folositoare pentru eliminarea blocajelor energetice din articulațiile corpului, pentru îmbunătățirea coordonării, atenției și conștientizării de sine.
În timpul executării exercițiilor, atenția se menține pe mișcare, pe interacțiunea dintre diferitele părți ale corpului (oase, articulații, ligamente, mușchi, etc..), pe mișcarea în relație cu alte părți ale corpului, pe coordonarea mișcării cu respirația. Mișcările sunt lente, ceea ce încetinește undele cerebrale, inducând relaxarea și conștientizarea.
Respirația se face așa cum este indicat în fiecare asană.
Exercițiile se repetă de aproximativ 8-10 ori. După fiecare 2-3 grupe de exerciții, este recomandat să se facă o scurtă pauză (aprox. 1 min) de conștientizare și odihnă. Perioadele de odihnă sunt aproape la fel de importante ca exercițiile și nu trebuie neglijate.
Dacă se experimentează oboseală în timpul practicii, se poate face Savasana pentru 1-2 min.
Seria este lungă și poate fi împărțită în mai multe sesiuni. Se pot alege câteva exerciții la o sesiune și prin rotație să se facă toate, în sesiuni diferite.
Spor la practică.
Durata: 60 min +
Dificultate: începător
Intensitate: redusă
Ritm: lent
Anatomie: bațe + umeri, picioare, ariculații, șolduri
Starea indusă: relaxare, calm și liniște interioară
Trebuie sa fii autentificat pentru a vedea acest mesaj
Trebuie sa fii autentificat pentru a vedea acest mesaj