Sunt Anto și abia aștept să practicăm yoga online împreună! 💚 Mi-am propus să aduc yoga mai aproape de cât mai multă lume, să transmit mai departe acest cadou minunat, pe care eu l-am primit de la viată. 🧎♀️ Aici, fac acest lucru prin clase yoga online, de nivel începător și de nivel mediu. Clasele sunt variate, de mai multe stiluri, mai lente si mai dinamice, cu accent pe partea fizică dar și pe partea spirituală a practicii. 🧘♂️ Așa că, indiferent că ți-ai propus să fii mai în formă, să scapi de durerile de spate, să ai o postură mai bună, să respiri mai eficient, să scapi de stres sau să te relaxezi mai mult, ai ajuns unde trebuie.
În prima sesiune de Yoga pentru începători ne încălzim toate articulațiile și învățăm câteva posturi (numite asanas) simple, de bază, din practica yoga.
Ritmul clasei este lent, cu multe explicații, indicii și adaptări în caz de nevoie.
1. Sukhasana, numită Postura Ușoară / Plăcută. Este o postură de bază, din așezat, potrivită pentru începători;
2. Badha Konasana sau Postura Fluturelui – executată dinamic și static. Această postură crește mobilitatea șoldurilor și detensionează zona lombară;
3. Bharmanasana sau Postura Mesei – o altă postură de bază, unde punem accent pe aliniament, un aspect foarte important;
4. Marjaryasana, Postura Pisicii dinamic (cunoscută ca și cat-cow), prezentă în general în toate clasele de yoga pentru eficiența ei în încălzirea coloanei, creșterea mobilității și pregătirea corpului pentru practică;
5. Balasana, Postura Copilului, varianta simplă și varianta extinsă. Este o postură odihnitoare, calmantă, care întinde spatele și articulațiile din partea de jos a corpului;
6. Adho Mukha Svanasana, Postura Câinele cu Fața în Jos – poartă acest nume pentru că este inspirată din modul în care se întind câinii când se trezesc. Este despre a întinde bine corpul în toate direcțiile și toate părțile corpului se așează la locul lor într-un mod plăcut când o practicăm; mai există o postură, numită Câinele cu Fața în Sus, pe care o vom învăța într-o serie ulterioară 🙂;
7. Și Savasana, Postura de Relaxare Finală. Fiecare sesiune de yoga se încheie cu această postură, pentru a permite efectelor practicii și posturilor să se integreze în corp și în ființă.
Durata: 30 - 50 min
Dificultate: începător
Intensitate: redusă
Ritm: lent
Anatomie: spate + coloană, ariculații
Starea indusă: flexibilitate și deschidere, calm și liniște interioară